Simona Halep, „momită” cu un wild card să revină mai repede pe teren: „Nu e imposibil să o aducem!” Turneul surpriză la care poate participa

Simona Halep, „momită
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep (29 de ani) s-a retras de la Roland Garros (30 mai – 13 iunie), așa că sezonul de zgură s-a încheiat pentru ea! Românca este așteptată să revină pe teren la turneele desfășurate pe iarbă, fiind ofertată de organizatorii de la Berlin.

Simona Halep (România, 3 WTA) ar putea reveni pe teren, dacă se va recupera în timp util, la turneul WTA 500 de la Berlin, programat în perioada 14 – 20 iunie! Bineînțeles că miza cea mare ar fi participarea la Wimbledon (28 iunie – 11 iulie), dar Openul Germaniei ar fi un prilej bun pentru Halep să se acomodeze cu iarba.

Simona se recuperează în această perioadă după accidentarea serioasă suferită la gamba stângă, iar medicii au anunțat-o că nu va putea concura la Roland Garros! Halep trebuie să se decidă asupra turneului la care va reveni în circuitul de tenis profesionist, iar eleva lui Darren Cahill are de unde alege.

Simona Halep, „momită” cu un wild card să revină pe teren la turneul de la Berlin

Simona Halep nu se află pe lista jucătoarelor de la Berlin, dar organizatorii germani îi lasă ușa deschisă româncei! Aceștia i-au propus Simonei să participe la ediția din acest an a competiției din Germania, iar directorul turneului, Barbara Rittner, speră că Simona va accepta oferta: „Poate vom avea toate cele 10 jucătoare din top 10 WTA la turneu. Va fi greu să o aducem pe Simona Halep, dar nu imposibil”, a spus Barbara Rittner despre posibilitatea de a-i oferi un wild card Simonei Halep.

Turneul de la Berlin ar putea fi, astfel, primul la care Simona va participa după accidentarea suferită săptămâna trecută la Roma! În capitala Germaniei și-au anunțat prezența toate jucătoarele din Top 10 WTA, cu excepția Simonei Halep (3 WTA) și Serenei Williams (8 WTA). Sezonul de iarbă va începe în paralel cu Roland Garros, după ce Grand Slam-ul parizian a fost decalat cu o săptămână: WTA 250 Nottingham (6 – 13 iunie) este primul turneu pe iarbă din 2021.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs…
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea…
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a Marii Britanii. VIDEO
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a…
UNGARIA a dat ordin. Șoferii români care au INTERZIS peste graniță. Se aplică din 19 mai
UNGARIA a dat ordin. Șoferii români care au INTERZIS peste graniță. Se aplică din 19 mai
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru turiști
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×